O ședință de călătorie celulară, este de fapt o călătorie în interiorul corpului tău, în acea zonă care te doare sau care resimte un discomfort și care are nevoie de atenția ta. Durerea sau starea de discomfort instalată nu este deloc întâmplătoare; ea este semnalul de alarmă pe care corpul tău ți-l transmite sau altfel spus este energia stagnantă a emoției  pe care ai avut-o la un moment dat și pe care nu ai luat-o în seamă și care acum nu face altceva decât să iasă la suprafață mult mai evident, pentru a fi vindecată. Cu siguranță că nu putem vorbi de un caz singular, se poate întâmpla ca durerea, suferința, starea de discomfort să nu apară datorită unei singure stări, unei singure emoții ci să fie un cumul de stări și trăiri pe care le-ai ignorat foarte multă vreme. Este o călătorie care te pune față în față cu inteligența corpului tău fizic care are stocată toată experiența ta de viață în fiecare celulă și în fiecare organ. 

Călătoria celulară, face așadar legătura cu emoția care a avut cel mai mare impact asupra ta; memoria acestei trăiri este înregistrată, ea este acolo … îngropată în adâncul ființei tale, așteptând ca tu să îi acorzi atenție, să o recunoști, să nu mai fugi de ea și să fii atent la ceea ce are să te  învețe. Trebuie doar să o asculți ! Știu că este mult mai ușor să pretindem că nu s-a întâmplat nimic greșit sau rău cu noi sau ne facem că nu vedem, că nu observăm, ne mințim că evenimentele din viața noastră nu ne afectează foarte mult și continuăm cu această atitudine multă vreme, atât de multă  vreme că nu ne mai dăm seama că este ceva anormal și nefiresc ca viața să se întâmplă iar noi să fim absenți.

Este posibil ca la nivel conștient, mental, să consideri că o anumită situație te-a deranjat, ai considerat-o ca fiind traumatizantă pentru tine însă la nivel de suflet,  emoția care să îți fi produs blocajul să fie cu totul alta. Cu toții știm ce înseamnă tristețea, furia, supărarea, disperarea, depresia, frica, nu?! Și evident că nu ne oprim doar aici, avem mult mai multe trăiri decât cele expuse de mine aici…Înțelegerea lor și integrarea acestora, nu doar la nivel mental ci și la nivelul sufletului, îi dă voie să se dizolve și să permită curgerea energiei. Este momentul să te asculți, să conștientizezi și să eliberezi aceste energii astfel încât organismul tău să reintre într-un proces de reechilibrare și stare de bine.